Despre

Vreți să știți cu cine aveți de-a face? Suntem pur și simplu Paparoti – Rotisor încântător!

Lumea spune despre noi că suntem un restaurant cu un nume delicios, la fel ca mâncarea  gustoasă pe care o livrăm pofticioșilor: papa bună rotisată și mâncare tradițională proaspăt gătită, ideală pentru cei grăbiți și pretențiosi.

Acum vă spunem chiar noi… că acesta a fost motivul principal pentru care s-a născut Paparoti. Știm foarte bine ce important este să ai încredere în calitatea mâncării pe care o servești, așa că noi suntem cei mai pretențioși clienți ai noștri!

Istoria restaurantului nostru a început în anul 2017, plecând de la nevoia simplă de a mânca cât mai sănătos zi de zi, împreună cu colegii de birou. Activăm în comerțul brașovean cu multă dedicare de peste 20 de ani, muncim împreună, creștem în echipă și facem planuri de viitor. Împreună la treabă, împreună la masă! Doar că pauzele de masă deja deveniseră o provocare pentru mulți dintre noi. Unde poți găsi mâncare tradițională gătită fără E-uri, cu ingrediente proaspete.. și să ai parte mereu de rapiditate, diversitate, prospețime?

Așa că în loc să mai căutăm restaurante sau cantine în stânga și dreapta, am făcut o alegere tare inspirată. Am angajat o bucătăreasă autentică care să ne gătească chiar la sediu! Spațiu suficient exista, ingrediente proaspete aveam din belșug (din activitatea noastră comercială)… și iată cum sute de rețete românești, pregătite cu mult har, au început să ne delecteze papilele gustative. Mai mult, fiecare membru al echipei și-a adus la birou rețetele preferate și ne-am bucurat împreună, zi de zi, să redescoperim gustul bun și un stil de viață echilibrat! Desigur, în scurt timp, am început să ducem mâncare bună și acasă, celor dragi. Iar cum veștile bune circulă repede, cunoscuții și partenerii noștri de afaceri au început să ne treacă tot mai des pragul, cu ochii pe bunătățile din bucătărie… Iată ce înseamnă mâncarea tradițională gătită cu suflet!

De aici, a mai rămas un singur pas de făcut, cel firesc: deschiderea unui restaurant care să păstreze aceeași rețetă: mâncare bună, proaspătă, autentică. Așa că inima restaurantului Paparoti a început să bată în Centrul Civic al Brașovului din ianuarie 2018! Mâncare tradițională românească și o rotiserie pe gustul românilor autentici care iubesc să se delecteze cu carne fragedă la grătar, delicii rotisate, suculente și bine condimentate, mâncare gătită ca la mama acasă și rețete de post apetisante.

Avantajele noastre? Bucătăreasa noastră talentată plus o echipă unită de oameni pasionați de gătit, cele mai noi utilaje și echipamente, producători locali care pot să ne livreze doar ingrediente proaspete, de o calitate foarte bună și… rețetele noastre, foarte-foarte bune! Totul pentru ca meniurile zilnice să fie exact așa cum vă așteptați, indiferent cum și unde: în restaurant, pe terasă, la pachet sau prin comandă online, acasă sau la birou!

Crezul Paparoti? Mâncare gătita nu doar pentru voi... ci pentru NOI TOȚI!